Ceea ce a inceput in Martie 2007 cu pozitia simbolica a orasului Sydney, s-a transformat in scurt timp intr-o actiune fara precedent in istoria umanitatii, un semnal impotriva incalzirii globale.
Peste 1000 de orase ale planetei si un miliard de oameni sunt asteptati sa participe pe 28 Martie 2009 la un eveniment prin care firele invizibile ale constiintei si ale sperantei se unesc intr-un gest simplu, dar in acelasi timp magnific: stingerea luminii pentru o ora.
Evenimentul nu a ramas fara ecou nici in Romania, ba chiar dimpotriva. Tara noastra este singura din lume in care a aparut un site special dedicat coordonarii si promovarii actiunilor la nivel local, adica la nivelul tarii. Daca in anul 2008 implicarea institutiilor statului a fost timida, in acest an au existat semnale clare ca institutii atat din domeniul protejarii mediului inconjurator cat si din sfera administratiei locale sustin actiunile prilejuite de acest eveniment.
Cat priveste companiile si organizatiile din Romania, precum si persoanele – participantii activi – rezultatele actiunii derulate in 2008 au fost chiar incurajatoare, pentru acest an aparand semnele unei mobilizari semnificativ mai mari.
Acesta este momentul potrivit pentru ca, indiferent de domeniul de activitate, companiile si organizatiile din Romania sa faca o mica dovada de responsabilitate sociala.
Strigatul omenirii in favoarea vietii este de o simplitate dezarmanta dar incarcat cu o semnificatie profunda. Viata pe aceasta planeta, existenta noastra si a generatiilor viitoare sta in mainile fiecaruia dintre noi.
Esti asteptat sa participi activ, indiferent de varsta, de sex, de rasa, religie ori nationalitate, indiferent de culoarea politica sau de pozitia sociala. Angajeaza-te in acest demers! Angajeaza-ti prietenii, angajeaza-ti organizatia, angajeaza-ti comunitatea! Acest semnal este dovada ca un efort global impotriva incalzirii globale este posibil. Cu tine suntem un miliard!
· Aşa era atunci, trebuia să învălăşti pereţii cu ceva, nu ca acu` cu „lambdiuri” d`alea, cârcăli...
· Lumea s-a mai luxuit, dacă nici ciorapi dă lână numai poartă în picioare sau flanel dă lână, că cică ii freacă!
· Că nu le mai place, că e toate d`a gata. Nu mai ştie nici să mai facă un ciorap, crez că nu mai ştie să pună nici un nasture...
· Dacă nu mai ţese acu`, d`apăi peste nu ştiu câţi ani… Să duce generaţia asta dă bătrâne şi mai face drulea… Dacă a ieşit toate ăstea d`a gata, toate blăznăile…
· Acum să mai ţes? Pe lumea ailaltă! Mi-ar fi drag, maică, dar nu mai e putere. La război te-ntinzi, te dai aşa, aşa, să-ndoaie mijlocu` în toate felurile. E oleacă greu. Cum să-ţi spui… Războiul acesta în casă era ceva bogat
· Cred că merg de aici pân` la Piteşti(circa 50 de km) cu aşternutul a ce am lucrat. Mult, mult, de ani de zile.
· În permanenţă ţeseam, vara făceam printre picături fân, când era şi timpul de colectiv… Din toamnă şi până după Paşti era în permanenţă război. Ţeseam şi noaptea, mă apuca şi patru dimineaţa.
· Acu`, să ştiţi, că mi-e sete să ţes…
· Cică nu se mai poartă, dar o să vină cum venea după lăzile ălea dă zestre şi n-o să mai ştie nimeni. La tineret nu le-a plăcut.
· Fie-mea, Tatiana, vine mereu şi zice „Mică, când termini să-l dai afară!”. Fără el mi se pare că e casa goală… Dacă eu m-am învăţat cu „mobila” asta…
· Păi cică s-a demodat, acu` le place macaturile ălea dă le speli o dată şi ai terminat cu ele.
· Atuncea nu să lua războiul din casă niciodată. Că e Paşti, că e Crăciun, aveam ceva, stătea în permanenţă. Când aveam timp mai intram…
· Or mai ţese femeile...Dar cine o mai face, cine le-o învăţa?! Să zicem că mai trăiesc 10 ani, mai vezi, nu mai vezi, mai ai putere de la 66 dă ani…
· Eu am lăsat cu jurământ să suie războiul în pod să-l aibă amintire[…]. Are să să cate şi războaiele şi toate, nu mai ştie nimeni atunci.
· Vorba Mariţii lu` Ghinea, dă pă Silişte, cică „te scoli cu petecu`n fund.” (despre aşternuturile din comerţ)
· Dacă le place, să înceapă să ţeasă din nou, a fost foarte frumos pentru noi, n-am avut serviciu, nu plecam, nu ne ploua, nu ne ningea, eram toată ziua în casă, ne cânta radiou’…făceam şi mâncare.
· Mai ţese acu` cineva!? Să mai poartă d`ăstea acu`? Nu să mai poartă d`ăstea acu`…
· Păi că… cică îi freacă astea dă lână, ce poate ei să mai facă d`ăstea? Nu, că cică „ne freacă”…
· Am zis: mai ţeseţi, maică, şi voi, uite, murim mâine-poimâine… Ce! A băgat p`ici, a ieşit p`ici!
· Nu ştiu dacă să mai ţes ,ce să vă spun… am mai trecut din vârstă şi… nu prea mai am pentru cine să mai ţes.
· Le dau sfat femeilor să preia lucrul de mână, lucrul ţărănesc, dacă merge comerţul, dacă nu…
· Am renunţat că a vint timpurile astea, cine mai face acu`? Ai nevoie să faci nişte fire urzite şi n-ai cui le da să ţi le facă. Cin` să le facă, că nu mai ţese nimeni!
· Mai ţesea, mamă, înainte, să ocupa lumea, făcea pânză, cosea ii, cosea halea, făcea fote. Acu` cin` mai face? Ia o fustă ş-a plecat…
· S-a puturoşit lumea, ia d`a gata
· Una e să te îmbraci cu un costum, ai văzut, alta e când iei o zdreanţă d`ăstea şi-ai plecat. Costumul e costum!...
· Cum o veni timpurile, nu ştiu dacă o să mai ţeasă, când n-o mai fi posibilităţile ca să cumpere halea, d`ăstea…
· Am ţesut... Ehe! De când mama m-a ouat!
· Mai am decât un val de pânză, atâta, să mi-o pună pe ochi când oi muri...
· Războiul e colo`, sub şatră, că am rugat pe Florica Lenii lu` Stegăruş, „hai, fa, să-ţi dau războiul!”, zic, „că eu nu mai ţes”. Eh, nu a venit. Acu` o să îl tai să îl bag pe foc, da` nu pot să-l tai, că nu mă lasă inima…
· Când am ţesut primile perne pă vărgică, m-am certat cu a bătrână la cuţite.Păi cică să ţasă ea, eu să stau în grajd, la vaci. N-am vorbit două zile cu ea.
· Când ţes sunt eu mai liniştită, maică, uit dă toate grijile şi de toate problemele, mi-e gându` colea să dibuiesc…
· Ţeseam începând de la Lasata secului pentru Postul Crăciunului şi până în martie.
· Acu` nu mai ţese nimeni, eu am fost singura ţesătoare până mai acu`. Da` a ţesut multe femei. Ţesătoare originală eu am fost.
· Munca asta, mamă, e artă populară, nu prea mai e plătită, chilimurli, macaturili pă vărgică, scoarţele, năvădelili, tot e artă populară.
· Femeile tinere nu mai ţes de puturoase. Dacă ar veni cineva să îmi zică „Tanti Oaro, ia învaţă-mă şi pe mine!”, aş învăţa-o!
· Eu nu mă mai apuc, nu mai ţăs, nu mai m-ajută ochii! Dar nu să mai cată, să îţi spui drept, nu să mai cată…
· Nu, nu mai ţese nimeni… Le e ruşine, dacă nu are persane, le e ruşine.
· Stăm degeaba cu pânza în cas`, nu le mai caută nimeni
· Aici nu pot să spun de ce nu le mai place … Dumneavoastră vă place în altu` mod, nouă ne-a plăcut în altu` mod…
· Nu m-a mai lăsat băiatu`, că ziceam că să mai pui, că mai aveam lână să mai întdrug câte ceva, cică „Nu mai e dă tălică războiul, acuma!” E greu, să ştii!
· Păi este destule halea, halea venite din toate părţile, ce dă hălea e Doamne!…Mă uitam că ce-a ieşit acum… Fel de fel dă hălea… fel da fel…
· Acu femeili stă la televizor, să uită acolo, pă aia cu cracii, în toate felurile, toate bascaradiile…Nu e aşa? Toate bascaradiile să vede, e cu fundurile goale pă`colo.
· Păi fetele au plecat la şcoală, ce le ţineam acasă? Trebuia să înveţe carte nu d’astea.M-am săturat eu să învăţ d’astea.
· Nu să mai apucă nimeni de ţesut! Le omoară distracţia asta, să vază la televizor, nu să mai apucă. Nu mai face, să le omori! Acu` e libere, mamă… Ce îi trebuie să înghemuie cum am înghemuit eu o viaţă întreagă? O viaţă întreagă m-am înghemuit, iarnă dă iarnă… Şi vara!
· Era foarte frumos! Dacă intram în război n-aş mai fi işit, era cel mai plăcut să lucrezi la război, fiincă îţi dădea o satisfacţie.
· Dacă era o nuntă, gata, te îmbrăcai în costumul naţional, şi cu maramă dacă îţi dedea mâna, era foarte frumos...
· Preşurile ţesute nu prea le mai folosesc ca acu` e covoarili.
· Tineretu` nu se mai preocupă, că mai bine pleacă la serviciu la oraş şi bătrânele nu mai le tentează. Dacă vede că tineretu` nu le mai dă nicio importanţă, nu mai ţese.
· Tot ce e lucrat dă mână e foarte greu, şi mai ales lâna e şi călduroasă şi şi se spală frumos [..] dar nu mai dă nimeni importanţă. Atunci era lumea mai săracă…
· Ţesutul e cea mai frumoasă muncă dă femeie în casă.
· Războiul s-a rupt, s-a făcut praf, l-am pus pă foc.
“Domesticirea” focului s-a petrecut cu cca şase sute de mii de ani în urmă, şi a marcat despărţirea definitivă a paleantroposului de predecesorii lui războinici. De atunci focul a rămas un zeu temut şi ambivalent ,venerat sub forma focului şi a luminii soarelui ,a focului vetrei casei sau a focului intern izvorât din adâncul fiinţei umane. Este opus apei fiind întruchiparea principiului masculin.
Multe din superstiţiile, credinţele şi obiceiurile despre foc scot în evidenţă câteva relicte etnografice şi reminiscenţe folclorice de cult al soarelui. În mitologia română focul este conceput în trei moduri: ca stihie cosmică, ca putere sacră, ca făptură mitică. În ipostaza lui stihială focul a devenit un bun comun celor două divinităţii cosmocratice ( Fârtatul şi Nefârtatul), care a fost transmis prin iniţiere oamenilor ca foc ceresc şi pământesc.
Odata cu echinocţiul de toamnă, spartul stânelor şi încheierea unui an agricol evenimentul era sărbătorit prin intermediul ultimului foc din an. Atunci se aprindea aşa numitul foc de la “Sumedru” evenimentul fiind sărbătorit de Sf. Dumitru( 26 octombrie). Prezenţa acestui obicei precum şi a altora consacrate Sfântului Dumitru este atestată în nordul Olteniei, judeţele Vîlcea şi parţial în Dâmboviţa, la nivel restrâns în Bucovina şi Banat şi în judeţul Argeş cu precădere în Muscel.
Asemenea altor focuri de peste an, şi focul aprins de Sumedru este un ceremonial nocturn de înnoire a timpului calendaristic asemănător Revelionului. Focul lui Sumedru este un obicei cu arie de răspândire insulară, în judeţul Argeş. Din cele trei macrozone etno- folclorice ale judeţului- vatra etno-folclorică a Argeşului, a Muscelului şi zona de câmpie- obiceiul se practică numai în Muscel şi în microzone de interferenţă ale acestuia cu celelalte vetre.
Începutul acestui sezon marcat de spargerea stânilor, coborârea la câmp a ciobanilor în cadrul transhumanţei, împerecheatul şi gestatul oilor şi caprelor făcea în trecut ca Sfântul Dumitru să fie considerat patronul şi ocrotitorul tuturor ciobanilor. Drept urmare păstorii i-au suprapus Anul Nou pastoral Sumedrului, anul pastoral fiind împărţit în două anotimpuri egale: o iarnă fertilă, între 25 octombrie şi 23 aprilie (Sf. Gheorghe), cu mijloc al timpului la Sâmpetru de iarnă (16 ianuarie), şi o vară sterilă, între 23 aprilie şi 25 octombrie, având ca miez al timpului data de 20 iulie (Sf. Ilie).
În dupã amiaza zilei de 25 octombrie cetele de copii însotite de câte 2-3 feciori, merg în pãdure, aleg pomul care va fi incinerat, îl doboarã, îl curãtã de crengi şi îl aduc pe locul unde se va aprinde rugul funerar. Trupul neînsufletit al zeului (butucul sau trunchiul copacului), numit par, fixat în pozitie verticalã si îmbrãcat cu cetinã verde, se numeste Focul lui Sâmedru. Înãltimea acestuia este, uneori, cât turla bisericii din sat. O altã tehnicã de amenajare a rugului este capra construitã din trei lemne lungi, adunate la vârf si prinse cu stinghii, îmbrãcatã asemenea parului în hainã de sãrbãtoare din cetinã de brad. La lãsarea serii, în liniste si cuprinsi de emotii, copiii aprind Focul. Când rugul începe sã lumineze cerul, copiii izbucnesc în strigãte de bucurie, adresând invitatia la cea mai mare sãrbãtoare a anului: „Hai la Focul lui Sâmedru!” În jurul rugurilor se adunã, pe vecinãtãti, copii, tineri, maturi si bãtrâni. Toatã suflarea satului participã la taina renasterii zeului prin ritul funerar de incinerare. Femeile împart, ca la o înmormântare obisnuitã, covrigi, fructe si bãuturã. În timp ce trupul divin este mistuit de flãcãri, cei prezenti beau, mãnâncã, glumesc, cântã si joacã. La plecare, participantii iau cenusã, cãrbuni aprinsi si alte resturi ale rugului funerar pentru a fertiliza grãdinile si livezile.
Sumedru, personaj al Panteonului românesc, este incinerat simbolic la Focul lui Sumedru, patron al iernii pastorale, care a preluat numele si data de celebrare a Sfântului Mare Mucenic Dumitru de la Tesalonic, la data de 26 octombrie din calendarul ortodox.
În sensul suprapunerii obiceiului obiceiului popular Sfântului Mare Mucenic Dimitrie pledează şi etimologia cuvântului Sumedru sau Sâmedru – Su¢ Medru - Sân Medru – Sân Dumitru – Sfântul Dumitru.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, înzestrat cu darul savârşirii minunilor, este foarte popular în rândul credincioşilor. Este Sfânt militar şi protector al armatelor, ca şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Moaştele sale se află la Tesalonic, oraş al cărui ocrotitor este. Sărbatoarea Sf. Dimitrie marchează sfarşitul verii pastorale, fiind numită în popor Sâmedru şi Ziua Soroacelor. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie se bucură de o evlavie specială în rândul credincioşilor, sărbătoarea sa fiind una dintre cele mai mari sărbatori din spaţiul Răsăritului creştin.
Obiceiul popular „Focul lui Sumedru” este reprezentat în afara zonei Muscel insular în Oltenia, în nordul judeţului Vâlcea şi în estul Dâmboviţei prezentând particularităţi locale în fiecare zonă de manifestare.
Acest post este rezumatul unei lucrari prezentate de Dionis la faza nationala a concursului Cultura si Civilizatie romaneasca. daca v-am trezit interesul despre acest subiect va stau la dispozitie cu orice fel de informatii.
pana la postul urmator v-am pupat!
Postări
Comentarii
